Azi (și nu doar azi) m-am gândit la acea zi când am întâlnit-o pe Inna, acum aproape două luni. Pe 26 februarie a fost o zi deosebită, în primul rând pentru că a nins la Roma..Când m-am trezit, la ora 6, mama mea mi-a spus că era multă zăpadă, așadar am aruncat o privire pe fereastră și strada era albă: un eveniment considerat incredibil în orașul unde m-am născut. În aceași zi trebuia să mă întorc la Barcelona, deci am mers, cu valiza mea și foarte încet, spre stația de tramvai, dar cineva spunea că nu mergeau tramvaiele din cauza zăpezii. Toții vorbeau despre un unic lucru(mai natural "lucru unic")zăpada. Din fericire, la un moment dat, a venit un tramvai care ajunge la gara Trastevere, de unde se poate lua trenul spre aeroport. Dar trenurile nu mergeau, așadar am luat un taxi. Tatăl meu (care m-a însoțit  împreună cu mama mea chiar înainte să încerce să meargă la muncă) a reușit să oprească un taxi, dar era și un grup de fete și băieți care voiau să ia același taxi. Din fericire, fiecare persoană voia să meargă la aeroport, așadar a fost posibil să ajung acolo. N-am avut nici măcar timpul să-mi îmbrățișez  părinții, fiindcă taxiul se grăbea. De fapt eram cam trist și un pic speriat, nu doar pentru că (fiindcă)taxiul acela mergea fără lanțurile de iarnă și strada era plină de zăpadă... dar mi-era și frică de preț, fiindcă la Roma taxiurile au prețuri foarte mari.(sau "costă foarte mult)Dar am avut noroc, fiindcă prețul total (aproape 50 de euro) a fost împărțit la 5, deci am plătit doar 12 euro. Eram și îngrijorat pentru părinții mei care trebuiau să meargă la muncă cu zăpadă (dar, din fericire, n-au mers, fiindcă nu era posibil cu atâta zăpadă). De multe ori, mi se întâmplă că sunt un pic timid, așadar în anumite situații mi-e un pic dificil să stau de vorbă cu persoane. Când stăteam în acel taxi așezat pe scaunul din față, șoferul vorbea tot timpul în romanesco (limba sau dialectul care se vorbește la Roma), dar uneori nu știam nici măcar dacă el vorbea cu mine sau cu altcineva la telefon. A fost o situație dificilă pentru mine. Uneori eu spuneam cu voce timidă (și un pic ipocrită) „da”, „ai dreptate”... dar vorbeam atât de încet, încât cred că șoferul nici măcar nu mă auzea.

Azi (și nu doar azi) m-am gândit la acea zi când am întâlnit-o pe Inna, acum aproape două luni. Pe 26 februarie a fost o zi deosebită, în primul rând pentru că a nins la Roma: când m-am trezit la ora 6, mama mea mi-a spus că era multă zăpadă, așadar am aruncat o privire prin pe fereastră și strada era albă: un eveniment considerat incredibil în orașul unde în care m-am născut. În aceași aceeași zi trebuia să mă întorc la Barcelona, deci am mers, cu valiza mea și foarte încet, spre stația de tramvai, dar cineva spunea că nu mergeau circulau tramvai tramvaiele din cauza zăpezii. Toții Toți vorbeau despre un unic singur lucru: zăpada. Din fericire, la un moment dat, a venit un tramvai care ajunge la gara Trastevere, de unde se poate lua trenul spre aeroport. Dar trenurile nu mergeau circulau, așadar am luat un taxi. Tatăl meu (care mi-a m-a însoțit și cu împreună cu mama mea chiar înainte să încerce să meargă la muncă) a reușit să oprească un taxi, dar era și un grup de fete și băieți care vroiau voiau să ie ia același taxi. Din fericire, fiecare persoană toate persoanele vroia voiau să meargă la/ spre aeroport, așadar a fost posibil să ajung acolo. N-am avut nici măcar timpul timp să-mi îmbrățișesc îmbrățișez pe părinții, fiindcă taxiul șoferul de taxi/ taximetristul se grăbea. De fapt eram cam trist și un pic speriat, nu doar deoarece din cauză că taxiul acela mergeă mergea fără lanțurile de iarnă și strada era plină de zăpadă... dar mi-era și frică de prețul preț, fiindcă la Roma taxiurile au prețuri foarte mari( eu aș zice: costă foarte mult). Dar am avut noroc, fiindcă prețul total (aproape 50 de euro) a fost împărțit la 5, deci am plătit doar 12 euro. Eram și îngrijorat pentru părinții mei care trebuia trebuiau să meargă la muncă cu prin zăpadă (dar, din fericire, n-au mers, fiindcă nu era posibil cu atâtă atâta/ atât de multă zăpadă). De multe ori, mi se întâmplă că sunt să fiu un pic timid, așadar în anumite situații mi-e un pic dificil să stau de vorbă cu (alte) persoane. Când stăteam în acel taxi așezat pe scaunul din față, șoferul vorbea tot timpul în romanesco (limba sau dialectul care se vorbește la Roma), dar uneori nu știam nici măcar dacă el vorbea cu mine nici măcar nu știam dacă vorbește cu mine sau cu altcineva la telefon. A fost o situație dificilă pentru mine. Uneori eu spuneam cu voce timidă pe un ton timid (și de fapt un pic ipocrită ) „da”, „ai dreptate”... dar vorbeam atât de încet, încât cred că șoferul nici măcar nu mă audea.auzea.